Acomodarea

Cand a venit in curte, avea in jur de 10-12 saptamani. Nu stim data exacta cand s-a nascut si nu cred ca e asa de importanta. 

Mai important este ca am adus-o oarecum fortati de imprejurari; ciobanul vroia sa isi duca cateaua la stana, inapoi, iar Sasha era ultimul pui din cuib.

La momentul cand ne-a fost adusa, nu stiam dar mai tarziu urma sa se dovedeasca ca aceasta intarziere a fost de bun augur!

A venit in portbagajul masinii unui amic, cuminte ca un bibelou, cu pauze la fiecare ora.

Imediat cum am luat-o in masina mea de la locul de intalnire, a fost curioasa si s-a urcat peste tot pe locul pasagerului, inclusiv la mine in brate. Noroc ca drumul de la locul de intalnire nu a fost lung.

Deja aveam amenajat padocul si reusisem (cu peripetii) sa cumpar un cotet suficient de mare pentru a fi util pentru mai multi ani.

O alta chestiune pe care am urmarit sa o rezolv inainte de a o aduce a fost medicul veterinar!

Cum spuneam, desi am mai avut caine in urma cu multi ani, am considerat ca o iau de la zero asa ca a fost important sa stiu ca pot apela la un medic veterinar familiarizat cu specificul raselor de talie mare. Din fericire, am gasit in Campina, destul de aproape, un astfel de cabinet veterinar - medicii de acolo deplasandu-se chiar in anumite situatii si la domiciliu. A fost destul de important acest aspect; un caine de 40-50 kg e mai greu de deplasat daca se incapataneaza sa nu vrea sa se urce in masina.

Am adus-o, am dat-o jos din masina si m-am trezit cu un plus care mergea dupa mine de parca era legata cu sfoara!

Practic, unde mergeam eu, venea aproape rostogolindu-se. 

Prima seara a fost critica. Pentru mine. Am lasat-o pe prispa casei unde instalasem provizoriu si cotetul in care a intrat din prima insa doar pentru o tura scurta. O buna parte din noapte am tras cu ochiul pe geam sa vad ce face. Am fost destul de nedumerit ca nu auzeam niciun scheunat desi ma asteptam sa protesteze... Nimic insa, un caine calm si echilibrat de mic!

Dimineata am pornit sa exploram impreuna curtea. Am facut cateva ture impreuna.

In primele luni, programul a fost destul de simplu: masa de dimineata, joaca, lasata singura apoi in toata curtea sa o descopere singura, masa de pranz, joaca joaca joaca, masa de seara.

Cateva detalii despre padoc:

Este metalic, acoperis de tabla, inclinat spre spate.

Dimensiunile sunt 2 x 4m. La interior am facut o podea din scanduri de lemn inaltata cam 10 cm iar cotetul este pe o parte a acestei podele. Podeaua nu acopera toata suprafata padocului iar ce ramane neacoperit de podea are dale de trotuar pe circa 75% din suprafata, ramanand o portiune de pamant.

Cateva lucruri facute ca o rutina zilnica:

MASA

Intotdeauna masa si apa le-am asezat in padoc. Aici e de povestit ceva interesant.

Apa e mereu acolo, intr-o oala de circa 5L dar mancarea i-o puneam cand era ora de mancare. In primul an, orele de masa erau: dimineata, in jurul orei 8, pranzul in jurul orei 13 si masa de seara in jurul orei 21. Cantitatile, conform prospectului producatorului hranei, la greutate.

La prima masa, am pornit cu vasul de mancare plin, spre padoc. S-a repezit si a intrat prima dar eu m-am oprit la intrare si stateam cu vazul in mana uitandu-ma la ea. A stat cateva secunde apoi a iesit, moment in care am dat sa intru. Iar a intrat prima, m-am retras, a iesit. Dupa ce am "dansat" asa de cateva ori, s-a asezat in afara padocului in fund si se uita la mine. Am intrat si am chemat-o. Abia atunci s-a ridicat si a intrat si ea. Am asteptat in picioare, cu vasul in mana, uitandu-ma la ea si stand nemiscat. S-a invartit nitel prin padoc apoi s-a asezat in fund. In acelasi moment am pus vasul jos.

Rutina aceasta am exersat-o si la masa de pranz. La masa de seara deja nu mai intra prima in padoc iar cand intra se uita la mine, se aseza frumos in fund.

M-a impresionat mult receptivitatea pe care o are la atitudine, modul in care raspunde aproape instinctiv la ce i se cere prin simpla pozitie a corpului. Pun asta si pe seama faptului ca a stat destul de mult in cuib si a invatat de la maica-sa.

Masa ei intotdeauna a fost intr-un vas numai al ei si niciodata data din mana! 

Cum se intampla de multe ori la tara, mancam pe veranda sau in curte. Nu am trimis-o la padoc cand noi mancam insa am ignorat-o constant cand mancam. Nu i-am dat sa manance ce mancam noi dar am avut grija, in primul an, sa ii dam sa manance imediat dupa ce terminam noi de mancat.

TURA DE SEARA

In fiecare seara, dupa lasarea intunericului si dupa masa, faceam impreuna o tura de gard, adica mergeam agale de-a lungul gardului si ne opream in spatele curtii unde pur si simplu stateam si ascultam in intuneric sunetele satului. Statea in fund sau intinsa cat timp stateam si eu acolo. Apoi mai dadeam o tura de gard si ma retrageam in casa.

Iarasi, trebuie sa va mai zic ceva: in casa nu a intrat pana pe la 8 luni! Spatiul ei se intindea pana la usa de la intrare. Asta a fost greu!!! Pur si simplu, era un plus pe care iti venea sa il bagi in casa...

VETERINARUL

Veterinarul este important, mai ales pentru cine ia contact pentru prima data cu aceasta rasa. Din fericire, in Campina este un cabinet veterinar care detine experienta necesara si unde am fost din primele zile cu Sasha. A fost destul de usor sa o urc in masina, pentru inceput pe bancheta din spate si, inainte sa intram in cabinet, am facut in lesa cativa pasi pe strada. Cativa metri la stanga si la dreapta cabinetului apoi am intrat. Fiind puiut, a fost extrem de curioasa...

I-am facut Carnetul de sanatate si am microcipat-o la prima vizita. Daca imi aduc aminte bine, prima oara a fost o deparazitare urmand sa revin dupa doua saptamani pentru prima serie de vaccinuri. A fost vedeta pe durata vizitei si, spre surprinderea mea, s-a urcat pe cantar fara probleme.

Tot veterinarul ne-a recomandat si mancarea potrivita precum si suplimentul de Calciu necesar. Schema de Calciu presupunea administrarea pe o durata de 20 de zile cu pauza de 10 zile. Am vazut pe internet ca alti medici recomanda alte variante. Nu stiu daca sunt mai bune sau nu, important este ca orice astfel de tratament sa fie prescris de medic si sa fie urmarita administrarea lui prin vizite periodice pentru ca, administrat in exces poate afecta rinichii si articulatiile.

PLIMBAREA

Initial, vizitele la veterinar erau "tintite". Mergeam acolo, ne plimbam un pic pe strada respectiva si intram in cabinet.

Pe la 5-6 luni, am inceput sa extindem aria de plimbare si am ajuns chiar si pe strazi circulate de masini. Imi era un pic teama de reactia ei la masini dar am observat ca este foarte sensibila la atitudinea mea. Asa ca, inarmat cu aceasta informatie, am pornit impreuna pe o strada circulata. Am avut grija sa imi compun o atitudine indiferenta fata de orice, un fel de "stare Zen" si am incercat sa tin lesa cat se putea de scurta, fara insa sa o tensionez. 

Dupa primele doua masini care au trecut pe langa trotuarul pe care mergeam noi (cu masinile venind din fata), indiferenta s-a transmis si Sashei si am putut continua drumul ca si cum nu ar mai fi existat masinile. O vedeam, cu coada ochiului ca le urmarea cu privirea insa nu mai simteam nicio reactie din partea ei.

INTRAREA LA PADOC

Intrarea si iesirea din curte cu masina sunt momentele in care o bagam la padoc pentru ca nu se intampla vreun accident sau sa o stearga pe strada...

Spre mirarea multora care au venit pe la noi, este suficient sa ii spun Sashei "padoc". Rareori trebuie sa repet si de foarte putine ori am fost pus in situatia sa o iau de zgarda si sa o conduc. Intra singura, fara agitatie.

Pentru aceasta, am stabilit cateva reguli de la care incerc sa nu ma abat nici eu nici ceilalti membri ai familiei. 

Intai de toate, cand vrem sa plecam cu masina, prima actiune este de a o baga pe Sasha la padoc cu circa un sfert de ora inainte de plecare. De regula, cam cu o jumatate de ora.

Ii spunem "mergi la padoc". La inceput, intra si se plimba de colo colo. Asteptam in fata usii padocului pana cand se linistea si se aseza. Abia atunci, cand semnaliza ca este calma, inchideam usa padocului si, din acel moment, o ignoram cu totii.

La sosirea noastra, intai descarcam din masina ce aveam de descarcat, intram in casa, ne schimbam si abia pe urma, dupa ce ne vedeam de trebuirile noastre ignorand-o, mergeam sa deschidem usa. Dar, de retinut, usa o deschideam INTOTDEAUNA cand Sasha era linistita. Stiti cum sunt cainii cand ne revad, mereu o noutate, mereu ca si cum am fi lipsit o luna! Ei bine, stateam in fata usii padocului pana cand intelegea ca trebuie sa semnalizeze calmul, asezandu-se in fund si abia apoi se deschidea usa. Nu scapam de tot de manifestarile de bucurie dar sunt mult mai reduse decat daca as fi mers sa deschid usa din prima secunda dupa ce am ajuns in curte. Am incercat, 45 de kile de bucurie sunt o pacoste, mai ales cand a plouat!

Foarte important pentru realizarea si fixarea rutinelor este ca toti membrii familiei sa impuna aceleasi limite si sa foloseasca aceleasi cuvinte.

Bunaoara, "Sasha, vino aici" are rezultatul dorit de fiecare data insa, atunci cand este doar "Sasha", singura reactie este ca ridica capul si se uita la noi, fara sa aiba alta reactie...

O alta regula pe care am incercat sa ne-o impunem a fost aceea de a nu interzice prea des; in acest fel, un "Nu" raspicat fara a fi insa rastit, isi pastreaza forta de-a lungul timpului. In loc de "nu", am folosit mai des o chemare spre alt loc, spre altceva mai interesant. De exemplu, cand a intrat prima oara in casa, nu a reactionat la "nu" insa reactia a fost excelenta cand am chemat-o afara zornaind cheile. A uitat ce o interesa in casa si a venit repede sa vada ce se intampla, ce face acel zgomot interesant.

In urmatoarea postare o sa va spun cum am invatat-o sa raspunda la cateva comenzi simple insa esentiale.